Săptămâna asta, Olimpiadele comunicării sunt prezentările publice ale finaliștilor la blogging, urmate de festivitatea de premiere de vineri. Dragoș Tuță ne-a dat mie și altora sarcina de a juriza blogurile finaliste. Ca să avem cu toții un profit mai mare decât notele propriu-zise (câteva sute, la cele peste o sută, poate două sute de posturi pe care le-am avut de citit) din treaba asta, iată o listă de lucruri care nu se fac (și se fac) atunci când scrii. Valoarea ei stă în aceea că pornește de la o serie de greșeli atestate de ochii mei acum obosiți.
1. Nu povestiți ziua pe care ați petrecut-o în locul cutare, fiindcă ziua pe care ați petrecut-o în locul cutare nu e o poveste. Începe aproape inevitabil cu “am avut emoții”, continuă cu “prezentările au fost cool” și se termină cu “am mâncat la KFC”. Nici măcar “ne era foame, dar n-aveam unde mânca” nu e memorabil. A, l-am uitat pe “scriu cam târziu acest text, dar…”, pe care l-am citit de cel puțin 15 ori. Nu mai scrieți cam târziu, pur și simplu 🙂
2. Când vă tentează o zicere, mai ales anglo-saxonă dar și românească, ceva gen “Back in business”, pentru titlu, dați un search pe Google, cu sintagma între ghilimele. Dacă găsiți mai mult de 1,5 milioane de rezultate înseamnă că e, bineînțeles, fumată.
3. Am dat note de foarte mici la aspectul grafic pur și simplu fiindcă două dintre bloguri aveau un text ilizibil (construit pe un contrast neplacut cu fondul). Nu e admisibil să distrugeți ochii cititorului cu astfel de lucruri, doar ca să fiți mai altfel/atrageți atenția.
4. Nu scrieți “mult” ca să se vadă că “v-ați dat silința”. Statistic vorbind, multe din posturile în care cineva a scris “mult” erau reductibile la “puținul” structurat ca la punctul 1. Un exercițiu pe care îl fac ziariștii, util pentru orice tip de text: redați conținutul, pe scurt, într-o frază. A rămas ceva interesant?
5. Toate floricelele, prescurtările de messenger, punctepunctele pe care le-am presărat cu dărnicie în text ca să arătăm că suntem altfel decât ceilalți seamănă perfect cu emoticonii, prescurtările și brizbrizurile pe care le-au presărat ceilalți ca să arate că sunt altfel decât noi.
6. Poze cu “noi la sesiunea cutare/la Casa Poporului”? De ce ar interesa cititorul, presupunând că acesta nu e mama sau colegul? E cool să ai o digitală, e ușor să apeși pe buton și să obții o imagine suportabilă tehnic. Dar în rest? Pe un blog care vorbește cu altcineva decât rudele, poza autorului ar trebui să se găsească, fără alt context/altă informație în ea, o singură dată și bine. Cu eye-contact, să știe cititorul pe cine citește. Din cele câteva zeci sau sute de imagini pe care le-am parcurs cu scroll, pe blogurile candidate, una singură mi-a atras atenția: Adriana Săftoiu, foarte ridată. Nu e elegant și nici prietenos, nu are neapărat sens să-i faci poze fără machiaj, dar în fine, era o poză care spunea “Adriana Săftoiu a fost acolo”.
7. Lăsați-l naibii de “dacă mă citește cineva”, “știu că nu mă citește aproape nimeni, dar…”. Eu, cel puțin, v-am citit, dragă Ligia, iar respectul pentru un autor cu atât de puțină încredere în sine a riscat să-mi scadă. Nu vă lamentați, în general, fiindcă eu și ceilalți cititori ai voștri suntem egoiști și avem puțină înțelegere pentru suferințele altuia, adică ale voastre. De aplicat și la “scriu cam târziu, dar…” de mai sus, “mi-e greu să-mi structurez ideile, dar…”, “nu mă pricep să fac ceea ce mi s-a cerut, dar…” și multe alte lucruri care se potinesc într-un “dar”.
8. A, apropo, cred că iu iuzd Ingliș for at list ten păr sent ov uat iu seid. Comunicarea ca disciplină e o chestie împănată de Ingliș, n-avem ce-i face, dar o parte din termenii în engleză pe care-i folosim au un echivalent perfect în română. Mai e o capcană. Traduceți “Back in business”, de care vorbeam mai sus, prin “Înapoi în afaceri” sau “în joc”. Mai e bun de titlu? cam slăbuț. Totuși, în engleză nu înseamnă altceva, așa că nu știu pe cine am putea păcăli cu el. Judecata se aplică cu succes și pentru toate echipele care și-au ales nume în engleză (destule). Traducerea în română sună adesea banal și nesemnificativ. Și încă ceva: dacă e musai să folosim un anglicism, să fim siguri că e corect.
Pana la urma ce fel de bloguri au participat in Olimpiadele astea? Din articolul tau deduc ca sînt in general bloguri adolescentine sau ma rog, ale unor pustani care abia invata sa compuna un text. Si atunci care a fost rolul Olimpiadelor Comunicarii daca nimeni nu stie sa comunice? Intreb si eu!
Internaut succint declar ca am gasit doua extreme care intamplator poarta si aceeasi jumatate de nume: Andreea Marin si Andreea Vass.
Primul blog atrage cu albumul divei, cu experientele sale cotidiene. Cert e ca NU te stimuleaza la o revizitare, cu toata ca prima vizualizare e chiar agreabila.
Al doilea blog nu a investit mai deloc in design, in schimb te copleseste cu informatia detaliata cu acribie. Economistii vor fi fiind probabil consumatorii fideli. Curiosilor le ramane sarcina de a digera pe cat pot analizele si comentariile autoarei.
Inteleg ca satisfac doua nevoi diferite: mondenitatea, respectiv analiza de fond intr-un domeniu stiintific, ambele coborate la nivelul pragmatismului si al interfatei cu cititorii. Deci mi-e greu sa le compar.
Marian, tu pentru care votezi? Poti alege?
Ca sa vezi, te-am mai si botezat. Scuze, Iulian. Chiar am un prieten Marian C. :))
Stash: au participat blogurile participanților, ca să zic așa. Vezi linkul din text la “blogurile finaliste”, adică ăsta:
http://www.olimpiadelecomunicarii.ro/premii-bloguri.html
Tintin: nicio problemă, taman ce am botezat și eu pe cineva la Realitatea TV 🙂 Sincer, nu votez pentru niciunul. Andreea Marin e prea previzibilă și Andreea Vass prea elaborată pentru nevoile mele zilnice de lectură. Cred că fiecare are pe de altă parte niște obiective pe care și le-a atins, măcar în parte, cu blogul, prin urmare – aprecierea mea.
Andreea Marin este suparata pe viata. ca si mine 😆
ahhaahhaahahah. Domnu’ Comănescu, serios daca nu mi-ati inseninat ziua (e noapte, dar deh) mai ceva ca acel curcubeu de pe cer de acum cateva ore.
Va mulțumesc că m-ați citit, dar imi pare rau ca n-ați inteles subtilitatea fazei cu “fiindca tot nu ma citeste nimeni”. Se referea la cititul posturilor de catre membrii juriului atunci cand erau ele scrise (in timp real adica), nu in ultimele zile dinaintea jurizarii (cum inclin sa cred ca ati facut si dvs :D)
Oricum, trecand peste asta, chiar m-a amuzat remarca dvs. Ati fost simpatic, imi pare rau ca am parut cu asa de putina incredere in mine, insemana ca nu toata lumea a perceput cum intentionam eu. M-ati pus si la nr. 7, cum sa n-am incredere in mine?
Numai bine, multumesc de invățăminte 🙂
Ligia dragă, nu ești singura care se văicărește că nu e citită în plutonul acela. Ați făcut un fel de cor, nu numai cu asta, ci și cu celelalte scuze și poticneli. Cât privește citirea în momentul scrierii, noi, juriul, n-am avut o astfel de obligație. Iar publicul n-are chiar niciuna.
habar n-am dacă sunt singura care se văicărește, nu am citit blogurile celorlalți participanți, n-ai văzut ce varză sunt? 😀
Modul de jurizare a blogurilor s-a anunțat abia recent, când am fost puși să ne înscriem singuri blogurile și posturile în categorii, după ce inițial impresia generală era că jurizarea se face pe tot parcursul desfășurării concursului și că toate blogurile echipelor sunt automat înscrise. Erau clare doar categoriile la care se puteau lua premii.
Cât despre lamentări, cel puțin în cazul blogului (meu) de echipă, erau ironii, atacuri și inside jokes, de care s-a prins cine trebuia și pe care le-a interpretat greșit cine citește posturile pe sărite. Să fii catalogat după un singur post e un risc pe care ți-l cam asumi pe un blog. Asta e.
nu stiu, dar parca olimpiadele in trecut aveau un promo mai tare, iar drept sa spun anul asta abia daca am vazut cateva referiri la eveniment. ce se intampla oare.
neata la toata lumea. Nici un comentariu pe aici cu privire la subiectul realitatea pe antena 1? Mulumesc 😉
Cred eu ca este destul de interesant
Petrisor: am aflat valoarea contractului.
Mă bucur să văd că aș fi avut șanse la Olimpiadele Comunicării.
@Ligia: Pe vremea când abia începi să scrii (mă refer la scrisul profesionist, desigur, nu de sanchi) încerci să furi de la toți meserie. Când am învățat cum să “NU” scriu, acceptam criticile cu ochii deschiși, fără să mă enervez și fără să fac caz din asta. Pur și simplu învățam.
Din câte văzui la tine pe blog – și nu, nu te amăgi, nu e unul colectiv, apari ca singur autor (iar dacă n-ai fost atentă la detalii, nu-i vina mea, e și vedetismul o stare de spirit!) – mai ai de învățat până să scrii măcar acceptabil (un post în care la zece cuvinte distanță repeți trei nu merită citit, că „zgârie” la urechi : Mi-amintesc cum în copilărie, într-o seară de iarnă mi s-a făcut o poftă incredibil de mare de dulciuri. Aveam în jur de 5 ani, și, deși nu-mi amintesc… Apar din nou și „seară” și „dulciuri”, dar mi-a fost lene să bag fonturile de bold ca să le citez…).
Și, ca poantă, blogurile sunt judecate după un singur post, ca și scriitorii, ca și regizorii ș.a.m.d., după o singură „producție”.
Poate o să te citești singură peste ani și ani și o să râzi de cât de puerilă puteai fi la 20 de ani. Sau poate că nu…
Blogul de echipă e ăsta, dacă ai curiozitatea. 🙂
Pe blogul personal îmi permit să aberez, acolo totul e exercițiu de scris. Și așa e, se vede evoluția în timp. Deocamdată sunt pe la început, toate sfaturile sunt bune. Mersi 🙂
Am urmarit evenimentul cu mult interes, fiind foarte interesat de evolutia mediului online romanesc.
Dar mai intai sa-i raspund lui stash:
“Pana la urma ce fel de bloguri au participat in Olimpiadele astea? Din articolul tau deduc ca sînt in general bloguri adolescentine sau ma rog, ale unor pustani care abia invata sa compuna un text.”
Da, dar eu nu i-as cataloga ca si “pustani” ci oameni care cred ca pot sa faca un lucru bun cu care vor sa castige.
Nu stiu cati au fost motivati de premii. Adevaratul premiu consta in faptul ca au fost prezenti online, ca au incercat ceva, ca au comunicat la un concurs promovat destul de mult in mediul online romanesc.
In ideea asta, un sfat gratuit pentru participanti (cine da berea?): cati dintre ei si-au lasat datele de contact pe blog?
Fiecare membru al juriului a avut propria parere si viziune.
Prin analogie cu concursurile de “formula X”, firmele mari vor lua in considerare atat “bugetul” pentru constuirea masini, experienta in concursurile anterioare, mentorii si creativitatea personala.
Ca idee, “pustani” dar buni. Toti sunt juniori initial si prin participarea la cat mai multe concursuri au sanse nelimitate de a se face remarcati.
Esential in concurs, mi s-au parut textele din sectiunea http://www.olimpiadelecomunicarii.ro/premii-bloguri/cel-mai-bine-promovat-blog.html
Personal (si din cate stiu nu doar eu) am selectionat cateva bloguri ca remarcabile, indiferent punctajul final obtinut.
Succes si felicitari pentru participare.
duuuh?
blogul mai nou e obiect de studiu? o, fir’ar sa fie, deja imi imaginez cum niste profesori vor fi platiti cu bani grei in viitor ca sa se cocoate la o catedra si sa predea “stiinta blogaritului”.
asta e un exemplu clasic despre deturnarea scopului unei actiuni in avantajul catorva indivizi. “ce e rau in a trata blogurile ca subramura a comunicarii”? pai este, fratii mei albi si / sau discriminati, pentru ca, garantez, in afara de unii care au facut niste bani din reclama pe blog si apoi au trambitat chestia asta, nimeni nu se vrea de fapt fluture cu boldu’nfipt in piept si pus la insectar, intru analiza studentilor. nimeni, cand se apuca sa isi faca blog, nu se gandeste: “hei, azi incep sa scriu istoria, generatii de studenti vor scrie la teze despre mine.”
inca ceva. cand deja incepem sa teoretizam blogul (“nu e scris lizibil”, “are fotografii inutile”) si incepem sa stabilim reguli, deja am dat de dracu’. intervenim in selectia naturala. toate blogurile vor fi la fel. cei saraci cu duhul nu se vor mai autoelimina. vom avea si mai multe bloguri care seamana unul cu celalalt, va fi si mai greu sa le alegi pe cele bune, vor trebui si mai multi oameni care sa se ocupe de “teorie” si ajungem la ce spuneam mai sus: vor iesi bani din asta.
asa ca, Iulian – poate n’ar fi tocmai bine sa te angajezi ca rotita intr’un viitor angrenaj financiar. eu n’am opt sfaturi, am unul singur: lasa’i sa se descurce singuri. e posibil sa am niste principii morale mai ciudate, dar poti sa ma crezi pe cuvant: daca mi’ar fi propus cineva sa “jurizez” “bloguri” (termenul de fapt e weblog) as fi refuzat din start. this is who I am.