5 motive pentru care brandingul virtual e pentru tine

Bloguri, profile pe LinkedIn, conturi de Twitter, poze, nick-uri, interacțiune pe forumuri – la care se adaugă, desigur, ce știu alții despre noi și pun online: atunci când toate astea sunt premeditate, se poate vorbi de branding personal virtual. Dacă toate cele de mai sus se petrec la întâmplare, putem vorbi mai curând de “imagine”, o reflexie spontană a persoanei.

  1. E (PRO)ACTIV. În “Cum să devii un Nimeni”, fac o diferență între brandingul on-line pasiv și cel activ; primul constă în lucrurile pe care ar putea să le găsească Google despre tine: profil, site-CV, fără update, înscrierea în diferite directoare, cu nume, prenume și date de contact. Cel activ “e atunci când” te duci tu spre Google, prin producția de conținut. Bineînțeles că nimeni nu e obligat să scrie bloguri sau să își umple contul foto de pe Picasa în două luni. Dacă nu se pricepe la scris sau pozat, e chiar nerecomandabil. În materie de branduri personale însă, Arruda e preocupat de exemplu de ceea ce știe prima pagină de Google despre tine. Dacă te pricepi la conținut, ai șanse bune să-ți impui percepția. Dacă nu, lucrurile pot începe să arate rău și brandingul virtual capătă numele corporatist și un pic defensiv de online reputation (management).
  2. E TARGETAT/NIȘAT. Dincolo de demograficele din start mai bune ale utilizatorilor de internet, Web 2.0 și în general netul te lasă să-ți creezi genul de conexiuni care te duc în mediul profesional pe care îl vizezi. Ești producător sau regizor? Poți merge pe Mandy sau IMDB. Ești fotograf? Bad or Good sau Sxc.hu ar putea fi puncte de pornire. Ești agent imobiliar? Poți căuta site-uri specializate unde să-ți adaugi oferta. Bineînțeles, ceea ce faci (inclusiv pe net) se reduce la modul cum ești perceput, deci la imagine/brand.
  3. E IEFTIN/GRATIS. Acum 15 ani, la începuturile PRO, când Adrian Sârbu comanda probabil câteva mii de outdoor-uri cu Gianina Corondan și Mihai Călin, treaba asta costa o mulțime de bani. E drept, brandurile Gianinei și al lui Mihai se legau de brandul mai mare al PRO-ului și ulterior acesta a fost identificat cu Călinescu și Esca. Dar nu despre asta e vorba, ci despre faptul că blogurile sunt mult mai ieftine decât o acțiune de branding personal offline. Se poate și gratis, pe WordPress.com sau Blogspot.com, dar un domeniu propriu și o temă originală sunt preferabile.
  4. E PERMANENT/PERSISTENT. Contrar aparenței de “ușurătate a ființei” cu care se petrec lucrurile pe internet, acesta e mult mai al naibii decât “scripta manent”. E adevărat, cutare pagină urcă sau coboară în rezultatele motoarelor de căutare în funcție de alte lucruri care se spun despre același subiect, de pierderea sau câștigul de relevanță etc. Însă pagina în sine rămâne, dacă nu cumva serverul pe care e sau site-ul din care face parte nu trece prin vreun diluviu. Și atunci când diluviul are loc, există șanse bune să recuperezi câte ceva la Web.Archive.org.
  5. E GLOBAL. Dacă nu e vorba de vreo țară din care s-a retras Google sau regimul a blocat accesul la internet, ai șanse bune să ajungi “peste tot” cu acțiunile tale de branding.

Există și dezavantaje? Bineînțeles. Pe net, oricine poate spune orice despre tine. Și, în general, despre oricine și orice. Schimbi ceva dacă refuzi mediul? Da, dar în rău. Fiindcă te privezi de o colecție de instrumente eficace. Iar Google rămâne cu rezultatul lui “oricine”.

Temă de reflecție: cum stau cu brandul virtual Adrian Sârbu, Dan Diaconescu, Cristi Manafu, Dragoș Bucurenci și Ion Iliescu?

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

5 thoughts on “5 motive pentru care brandingul virtual e pentru tine”

  1. Punctul 4 e de notat:
    Din cate stiu, exista business-uri (la altii, nu la noi) care din asta traiesc: recicleaza/coafeaza identitatea virtuala. Evident miza e mare cand e vorba de o persoana cu oaresce viata publica, insa potentialul de business e imens (vrei sa te angajezi si comentariile nu prea ortodoze pe care le-ai lasat blogul lui X in urma cu un an inca apar pe prima pagina in google? vino la noi!)
    interesanta tema!

  2. Sorin: mă mai ocup și eu cu branduri virtuale (două exemple: http://www.valean.eu sau http://www.razvanmarc.ro – ca să nu mai vorbesc de comanescu.ro, fiindcă e clar că unele lucruri le testez pe pielea mea). Brandurile personale bune nu mint.

    Mecanismele astea virtuale funcționează și la oameni cu notorietate mare, dar sunt singurele aplicabile la cei care își caută vizibilitatea în mediul profesional – apropo de ce spuneai cu privire la miza pe celebrități și altele asemenea. S-ar putea ca un manager de companie mare să aibă 25.000 de dolari pentru un stagiu de brand personal – atât a câștigat, cel mai mult, Arruda. Sau ceva mai puțin, pentru Comanescu 🙂 Și managerul respectiv are zero notorietate…

    Nu în ultimul rând, iartă-mă pentru că-ți lipsește “ș” din nume. Dregem în scurt timp.

  3. Brandul lui Adrian Sarbu este controlat si legat de CME. Poate ar fi o tema de gandire cum poate un CEO de companie cotata la bursa in SUA sa-si dezvolte un brand personal care sa nu aiba legatura cu rolul sau, dar care sa-i ajute rolului. Iulian, mingea la tine.

  4. Emil: foarte interesant, îmi puneam alt tip de probleme la Sârbu. O să revin cu niște vorbe despre toți cei cinci, ce pot spune acum e că brandul personal e legat de viața profesională oricum ai lua-o. Că un CEO de companie cotată la bursă are mai puțină libertate e altceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *