Vedetele tipizate și visul celebrității

Românii au talent, X Factor, Dansez pentru tine, Fabrica de staruri, Vocea României, M-a făcut mama artist: dintr-o dată, televiziunile românești au fost străfulgerate de ideea că trebuie să pună în prime-time emisiunile-concurs clasificate în nomenclatorul internațional sub numele de talent show-uri. E drept, miza pe ele vine din succesul pe care astfel de formate îl au în piețe civilizate ca Marea Britanie, Olanda, Statele Unite. Dar, totuși: cum schimbă peisajul public autohton, mentalitățile, toate aceste mașinării de produs vedete? Continue reading

Ce-i aia “boboc”?

Vorbeam cu Vlad Ursulean despre un subiect (da, am plăcerea să-i public lucruri în The Industry) și la un moment dat îmi zice: “Boboc”. Întreb: “Ce-i aia?” și îmi dă următorul clip:

Mai avem nevoie de sociologie, editorialiști, istorici? Cred că pasta asta din care suntem făcuți nu se pretează la niște discipline așa înalte și analitice.

Ce-ți mai place bisturiul ăla, Cove!

Kanal D a lansat, la Godot Café, “Mireasă 90-60-90”, varianta locală a show-ului “Bridalplasty” de pe E! Este vorba de ce vă puteți închipui, 12 mirese cu care doctorii se joacă de-a bisturiul și chirurgia estetică.

Show-ul e prezentat nu de o femeie, ca în original, ci de Cove, care a fost supus unui styling intensiv pentru apariție, lucru care se vede și din fișierul “IMPORTANT – credential poze.txt” de pe stick-ul de presă, pe care îl redau integral, pentru ca nu cumva să mă trăsnească Dumnezeul Stiliștilor:

fotograf: Adrian Stoicoviciu
styling: Adi Popescu
hair dressing: Centro Donna Salon, Andrei Cristescu, ID.Artist L’Oreal Professionnel
poze: Kanal D

Rezultatul muncii colective de mai sus, Cove adică, arată cam așa:

Gabriel Coveșanu

Gabriel Coveșanu

Dacă vă întrebați de ce mă ocup aici de chirurgie și estetica lui Cove, mutarea Kanal D e una interesantă, Continue reading

,

Gata, m-am săturat de Facebook și m-am cărat în presa locală…

D-aia e Centrul pentru Jurnalism Independent CJI, că de pildă eu m-am cunoscut cu Cătălin “Alin” Moraru de la Monitorul de Botoșani acolo, în Kogălniceanu. Și ce caută Moraru ăsta pe la București și pe blogul meu? Păi face un ziar care se vinde în vreo 6.500-6.600 de exemplare la chioșc (cifrele astea arată interesul direct și imposibil de mânărit al cititorului) în orașul pe care l-am numit, ceea ce, date fiind starea presei și propensiunile publicului în 2012, e foarte mult. Mi s-a părut corect să îi cer un text despre presa locală pentru The Industry și a produs unul din cele mai citite articole de pe site. Și uite-așa, din aproape-n aproape, am ajuns să scriu și eu pentru Monitorul de Botoșani. Dacă vă-ntrebați ce naiba caut într-o gazetă de provincie, o să vă răspund că 3.278+2.263+924=6.465, adică ceva mai puțin decât vinde Cătălin la Botoșani. Știți ce-s astea? Tirajele vândute la chioșc ale cotidienelor centrale “România liberă”, “Puterea” și “Ziarul financiar”.

La asta se adaugă faptul că bunică-mea, născută Dimitriu-Huluță, e din Botoșani. Dar Moraru și Monitorul lui cred că habar n-au de asta. În fine, textul:

Un alt fel de altfel

Cum e să fii ziarist la București, în campania asta, care se anunță feroce? m-a întrebat Cătălin Moraru, când l-am întrebat ce editorial să scriu pentru „Monitorul de Botoșani”. Pe pielea proprie nu mai prea știu, fiindcă sunt consultant, forma juridică SRL, adică mic întreprinzător, de prin 2006. Pentru mine, unul, asta a fost o idee bună, fiindcă n-am aflat, de pildă, cum e să-ți sară salariul în sus, de la 800 la 3000 de euro, când te-ai mutat de la grupul străin X la mogulul autohton Y. Trebuie să fi fost mișto de tot. În aceleași vremuri, emiteam facturi mai mici decât salariile de la mogul. Din care se scădeau impozite, cheltuieli. Mă uitam cu jind la foștii colegi, cărora pe data de 20 și ceva ale lunii le intra ritmic, pe card, o sumă gata impozitată și numai bună de transformat în mobilă de la Ikea sau excursii la Barcelona.

Și-atunci, ce e atât de rău la o mărire de salariu de la 800 la 3000? Continue reading

,

EXPLOZIV! Dan Diaconescu rupe lanțul. VEZI AICI de ce se legase cu el!

Știu că la ora asta toți analiștii de prin studiouri își dau ochii peste cap pe tema situației din PDL, dar mie știrea politică a zilei mi se pare faptul că Dan Diaconescu rupe lanțurile sau crawl-urile alea de care se legase de scaunul de la OTV, devenit adăpost vremelnic pentru el de când CNA l-a sancționat cu înjumătățirea licenței (oprirea OTV de la sfârșitul lui septembrie) pentru publicitate politică mascată pe față.
Am primit azi mai multe întrebări și invitații ca să spun ce cred de toată povestea; ca să nu mă repet, am refuzat vreo două. Cum din “Evenimentul zilei” nu se prea înțelege în ce ordine-am spus ce-am spus, postez aici.
 
Înjumătățirea licenței este consecința logică a unui meci pe care Dan Diaconescu îl are de ani de zile cu CNA-ul. Nu se cheamă neapărat că meciul a fost câștigat de CNA, fiindcă prin toamna lui 2008, când Diaconescu a mai avut un conflict cu aceeași instituție, circula scenariul conform căruia în caz de oprire a licenței OTV realizatorul se va “retrage-n munți”, pe DDTV. În mod mirific, termenul de încetare a emisiei pică fix cum nu se poate mai bine, adică în octombrie, în pre-campanie electorală, presupunând că alegerile parlamentare sunt pe la jumătatea lui noiembrie, așa cum ar trebui. Liber de contractul cu sine însuși de la OTV, unde trebuia să-și petreacă o treime din viață, Diaconescu va putea țopăi ca o libelulă de la un post de televiziune la altul, în calitate de invitat, așa cum a și început să fie cultivat de Realitatea TV, desigur că din motive de rating. În campanie, va beneficia în virtutea legii sau a uzanțelor consfințite, de timpi de emisie la fel cu celelalte partide, măcar pe posturile publice, așa încât va putea să transforme tot acest balamuc într-o scenă personală de dimensiuni mai mari și decât drăcia de pe care a cântat Rolling Stones la București.
Un scenariu posibil e deci ca Diaconescu să lase OTV-ul să piardă viteză și să se facă luntre și punte ca să bage DDTV-ul “cât mai în pachetul de bază” al cabliștilor. În funcție de blocul politic cu care se va alia, va putea fi văzut pe o anumită parte a posturilor, mai ales – și din nou – ca invitat.
Cu alte cuvinte, dacă tai o râmă în două nu obții o râmă moartă, ci mai multe râme.
Acuma, sper să nu se supere pe mine Dan Diaconescu pentru că l-am făcut râmă. Nu e deloc râmă. Doamnele și domnii ăia care fac agitație prin PDL și au încă pâinea și cuțitul în mână o să vadă mai la toamnă de ce.
 
În lipsă de altă ilustrație mai bună:
Rolling Stones la București

Rolling Stones la București

Mai multe la OTV, unde în momentul ăsta e ditamai balamucul, se pune de-o revoluție. Bine că e la concurență cu Master Chef și Dan Negru.

Enhanced by Zemanta

Jurnaliticienii

Week-endul trecut, Realitatea TV a adus în propriile studiouri o echipă de fotbal (cu tot cu rezerve) de politicieni, pe care i-a așezat, pe rând, pe scaunul prezentatorului sau al moderatorului. Proiectul s-a numit Politicienii devin jurnaliști, iar o bună parte din invitați s-au achitat de job surprinzător de bine; lucrurile au devenit pe alocuri chiar amuzante, ca atunci când Toader Paleologu se plângea [video, pe la minutul 1:20], amărât, că nu e lăsat să prezinte meteo. De ce a creat toată povestea o senzație ușor inconfortabilă, că lucrurile sunt cam în neregulă?  Continue reading

Cui (nu) dau add pe Facebook și cine sau ce mă face să dau unfriend

Am vreo 4900 și ceva de prieteni pe Facebook, pe care i-am strâns până acum câteva luni sau un an; pe cei mai mulți nu-i cunosc, dar le-am dat add din politețe și fiindcă, de ce să mint, îmi convenea și îmi convine: la mai mulți prieteni poți în principiu promova linkuri și altele mai bine.

Contul meu de pe Facebook

Contul meu de pe Facebook

În momentul de față, în România, Facebook-ul e probabil cea mai deșteaptă expresie a Web 2.0. Vezi acolo oameni care au evitat alte zone ale netului, făcând lucruri pline de sens sau amuzante. E și motivul pentru care evenimentele din Piața Universității, de la începutul acestui an, s-au propagat mai degrabă pe Facebook decât pe blogosferă sau Twitter. Și e la fel de bine motivul pentru care, de unde rețeaua nu mă atrăgea, îmi petrec zilnic între câteva și câteva zeci de minute acolo. E clar de ce am început să nu mai văd rețeaua ca pe o cutie de rezonanță pentru ceea ce am de spus sau pentru linkurile pe care le am de diseminat.

După ce anii trecuți mă interesase să cresc cât mai repede, acum mă interesează mai tare calitatea relațiilor. Nu cred în listele (clasificările) Facebook, dar am vrut să rămân sub 5.000 de prieteni, limita la care te oprești și îți poți transforma contul în pagină de personalitate. E oarecum diferența dintre narrowcasting, relație personală, și broadcasting, comunicare de tip clasic (oricât ar fi ea pe o rețea socială). Contul personal e bidirecțional, presupune reciprocitate și relații cu încărcătură umană, față de pagina de personalitate/firmă/produs/blog, care e unidirecțională și seamănă mai degrabă a comunitate de fani, pregătită la injecții de comunicare obișnuite, decât a cerc de cunoștințe propriu-zise, cu care porți o conversație. Asta înseamnă că am început să dau unfriend pentru ca să pot da add, unora din oamenii care îmi propun asta. Mai întâi, câteva motive pentru care dau unfriend:  Continue reading