Firmele-persoană, Prigoană și Steve Jobs

Spoturile realizate de McCann pentru Silviu Prigoană înainte de Sărbători, în care acesta apare în chip de Moş Crăciun mutant (alias Moş Adun, în ţinută verde) revelează un anumit stadiu al capitalismului românesc, acela (foarte) personal. Se poate şi altfel? Şi dacă da, e cazul să fie altfel?

Dacă n-ar fi fost asociat ba cu PSD, ba, după ce acesta a pierdut primăriile Bucureştiului în 2004, cu PDL şi cu nenumărate contracte cu statul, Silviu Prigoană ar fi fost “doar” un foarte inventiv businessman român, căruia i se datorează cel puţin trei inovaţii. Prima e, desigur, piaţa {Mai mult…}

Crăciun fericit!

Privind asta înţeleg perfect cum de Johnny Rotten a apărut în Anglia.

Piața de media în 2012: show-uri globale, concentrări și fragmentări

Pe site-ul The Industry puteţi găsi articolele din care am compus cover story-ul referitor la piaţa de media în 2012. Ideea generală e că piaţa de publicitate va fi într-o scădere de câteva procente faţă de 2011 (adică undeva sub 300 de milioane în total), deci nu va influenţa decisiv evoluţia segmentelor mass media. Am vorbit mai ales despre televiziune (grosul business-ului), print (scădere mare în anii trecuţi, dar lucruri interesante de spus) şi digital (creştere care nu propulsează neapărat business-ul, veţi vedea de ce). Mai exact:

• TELEVIZIUNE. Dinamica e dată de show-urile mari în care PRO şi Antena continuă să investească. Primii anunţaseră deja cu câteva luni în urmă MasterChef, Intactul a dezvăluit mai recent achiziţia So You Think You Can Dance. Sunt veşti bune, fiindcă după ce X Factor a performat sub filmele de la PRO TV, iar Vocea României a fost de două ori sub Dan Negru, puteam rămâne fără acest gen de formate. La televiziuni de ştiri, am numărat şapte la data scrierii articolului, între timp a apărut şi Naşul TV. Nu mai comenetez.
• PRINT. Jalea e pe terminate, deşi punctul unde se va opri căderea Adevărului e imprevizibil. Piaţa de publicitate e undeva între 25 şi 30 de milioane, ceva mai puţin decât anul trecut, dar nu vorbim de o înjumătăţire sau ceea ce s-a întâmplat din 2008 încoace. Stau în picioare două tabloide şi două ziare serioase. Cătălin Tolontan spune că {Mai mult…}

În decembrie 1989 ne-am luat rația de viitor

Orice revoluţie, sau răsturnare socială de proporţii, îşi are liderii şi în ultimă instanţă personificările ei, figurile legendare cu faţa întoarsă către viitor, pe care istoria, după caz, pune semnul plus sau minus. Pentru noi, românii, decembrie 1989 egal uciderea lui Ceauşescu, ceea ce e ca şi cum ai spune că Revoluţia Franceză înseamnă sfârşitul lui Ludovic al XVI-lea sau cea bolşevică e asasinarea lui Nicolae al II-lea. Din ecuaţie lipsesc, în ce ne priveşte, Robespierre, Danton, Marat, Lenin sau Troţki: cum am putea să îi identificăm pe aceştia cu Iliescu, Dinescu sau Mazilu? Lipsa unor figuri providenţiale înseamnă că 1989 nu a generat un anume tip de viitor. Ci doar un prezent etern şi cenuşiu.  {Mai mult…}

The Industry #4. 2012: Timpuri noi. Trenduri vechi

Ieri am început să distribuim nr. 4 din The Industry. Cover story-ul e de data asta o prognoză despre 2012, referitoare la trei domenii interesante: televiziunea (deoarece continuă să domine în topul veniturilor), printul (tinde să se stabilizeze, după toate hecatombele din 2011-2012) şi digitalul (întotdeauna în ascensiune). Am şi discuţii pe cele trei tem cu Dan Negru, Cătălin Tolontan şi Victor Kapra.

O să revin cu trimiteri mai consistente pe măsură ce se pun materiale pe Theindustry.ro.

The Industry, no. 4. Grafica îi aparţine lui Mihai Nadolu/Griffon & Swans

Bani din online. Ăia ai mei

“Kamikaze” mi-a pus o întrebare măgulitoare şi dificilă despre felul cum se fac bani din online, magazine virtuale şi alte “afaceri din tastatură”. Ştiţi că internetul abundă în raportări glorioase despre cum te poţi îmbogăţi din el, din internet, într-un asemenea grad încât e clar că trăncăneala despre metode de îmbogăţire e una din cele mai bune metode de îmbogăţire. Aşa că am vrut să evit acest gen de deja-vu şi am preferat să scriu un textuleţ despre banii pe care i-am făcut eu din internet.

Ce mai pot adăuga e că din punctul meu de vedere online-ul n-a fost niciodată o miză în sine. A mers la pachet împreună cu alte lucruri pe care le fac. În unele domenii (brandingul personal) e mai bun decât alte suporturi, la alte capitole (prestigiu) stă mai prost. Asta se leagă desigur de ideea că virtualul nu e o oglindire, ci mai degrabă o prelungire a offline-ului. Dar de asta am început să ne convingem tot mai tare în ultimii ani.

Media în campanie: primele mutări

“Dilema veche” mi-a cerut un text legat, desigur, de media. Mi s-a părut un subiect fierbite ceea ce o să ne pască în campania sau campaniile din 2012.

O să vină campania, o să se umple iar tejghelele de ziare prost tipărite, cu frontispicii strâmbe, a căror cerneală ți se ia pe degete și care strigă isteric, din titluri, contra lui Băsescu, Ponta, Antonescu, nu-i așa? Că doar așa a fost la fiecare alegeri.

Ei bine, nu. Ceva o să se întâmple. Dar nu ca la fiecare alegeri.

Problema e serioasă, fiindcă istoria presei de după 1989 e condiționată de cicluri electorale; am mai scris asta acum câțiva ani. În 1992, de primele alegeri, a apărut „Evenimentul zilei”, ziarul care a revoluționat presa. În decembrie 1995, foarte puțin înainte de venirea Convenției la putere, s-au ivit PRO TV și, mai puțin știut, „Avantaje”, revista care înseamnă apariția presei glossy de tip occidental. 2000-2001 e începutul regresului, când o presă vocală și deprimată se transformă parțial în clientelă a guvernului Năstase, dar și momentul de explozie al formulei de tabloid, prin „Libertatea” repoziționată, care începea să crească. În fine, 2004-2005 înseamnă începutul euforiei investitorilor români în media, iar 2008-2009 e un fel de 2000-2001, o perioadă de aliniere și polarizare a unor branduri oricum sărăcite de criză și lipsite de prestigiu.

Deci: istoria se repetă? {Mai mult…}

Dacă vreți să știți ce cărți și ce muzică îmi plac...

The Chronicle m-a socotit eligibil pentru un interviu cultural-filozofic-artistic-sportiv. Am acceptat măgulit, mai ales că au fost nişte întrebări care m-a pus pe gânduri, gen “Ce este adevărul?”. Puteţi citi aici rezultatul. Cheia discuţiei e cam asta:

G.Ş.: Lucrul pe care îl căutaţi şi încă nu l-aţi găsit?
Iulian Comănescu: Caut lucrul pe care îl caut şi încă nu l-am găsit. Şi nu l-am găsit încă.

Asta ca să ştiţi şi să nu daţi năvală dacă doare

Operațiunea vedete vrăjite

Ani la rândul, am încercat să le găsim diferite circumstanțe atenuante: succesul și notorietatea nu echivalează cu totalul enciclopediilor îngurgitate în anii formativi; pe undeva, toți granzii și toate infantele scenei noastre publice ar trebui să aibă unele calități, ca tenacitatea, optimismul, inteligența nativă (am zis, bagajul cultural e cel mai greu de acreditat în cazul lor). Și așa mai departe. Până când, într-o zi, Melissa și Vanessa, două vrăjitoare, i-au arătat în propria-le splendoare intelectuală și umană: păcăliți cu sute de mii de euro în modul ce mai naiv. {Mai mult…}

The Artist Formerly Known as Cartianu bate câmpii

De pe Twitter aflu una greu de crezut: personajul cunoscut pe vremuri sub numele de Grigore Cartianu e convins că eu sunt autorul canibalei porecle “Gregoire L’Ecrivain”, care i s-a iscat în urma vizitei lui Paulo Coelho în redacţia “Evenimentului zilei”, acum vreo câţiva ani. Povesteşte pe “Pagina de media” pe-vremuri-Cartianu cum “eram în redacţie” şi am auzit ce a vorbit el cu Coelho, după care am “speculat” şi “folosit incorect” chestia aia pe care-a vorbit-o el cu Coelho, de s-a transformat el în Gregoire L’Ecrivain.

Cum ex-Cartianul nu s-a obosit să-mi dea vreodată vreun telefon, să-mi ceară explicaţii sau lucruri de felul ăsta, ci preferă să bată câmpii prin târg, îi explic şi eu tot public cum stă treaba: În octombrie 2005, când a venit Coelho, nu “eram în redacţie”, ci ieşisem din schemă ca să-mi fac o firmă, pe care am şi făcut-o, pentru ca ulterior să se întâmple ce mai vedeţi aici, la Despre, cu ea şi cu mine. Mai trimiteam nişte comentarii sâmbăta pe mail, aşa cum fac şi azi la “România liberă”. Prin urmare, n-aveam cum să aud ce-şi spun el şi Coelho, să “folosesc incorect” şi tot ce mai pretinde The Formerly Known pe-acolo.

Altfel, scuze nu pretind, fiindcă rebrandingul căruia i-a fost victimă Fostul El Însuşi mi se pare apodictic. De ce spun asta: fiindcă scrisul face victime, printre care uneori se numără şi autorul. Doar că nu voiam să-mi arog merite care nu-mi aparţin.