Cum se creează o legendă

Arestarea de săptămâna trecută a “măcelarului din Bosnia”, Ratko Mladici, riscă să potenţeze curentul de opinie ultranaţionalist în Serbia. Desigur că masacrul de la Srebenica şi alte crime de război sunt certitudini istorice şi nu pot rămâne nepedepsite. Dar cele câteva mii de manifestanţi adunaţi la Belgrad pe 29 septembrie au motivele lor pentru protest. {Mai mult…}

5 chestii de la Bookfest

Bookfestul de anul ăsta mi s-a părut o schimbare în bine faţă de ceea ce ştiam de anii trecuţi. Ştiţi că am lansat Cartea feţelor de Brăduţ Ulmanu [citeşte aici prefaţa] la Humanitas, în colecţia Spaţii publice, dar nu numai de asta e vorba.

Foto: Anelise Salan

Dincolo de lansare, am remarcat câteva schimbări în piaţa editorială, care mi se par de bine:

1. Au apărut e-readerele, am văzut un Ipad 2, un Kindle şi într-un alt loc, câţiva mutanţi. Emag şi Elefant.ro îşi promovau nişte oferte pentru ebooks
2. Copertele au început să arate ceva mai bine. Tot la Blackwell sau FNAC e mai bine, dar în orice caz, suntem undeva mai aproape de o piaţă civilizată
3. Parcă sunt mai puţini “diabolici” (în sensul lui Eco – autori care scriu tâmpenii), editurile bizare s-au împuţinat sau au un obiect de activitate clar. Înţelegi mai bine ce se întâmplă: legionaroizii sunt legionaroizi, islamiştii islamişti şamd
4. Sunt mai puţine edituri în general, dar asta nu e rău, prin pavilioanele mărginaşe erau mari suprafeţe de mochetă neacoperite. Mai bine aşa decât să te rătăceşti printre tot felul de aiureli şi de aiuriţi, cum spuneam mai sus
5. La Adevărul era linişte, după scandalul din anii trecuţi. Jurnalul naţional avea şi el un stănduleţ mai curând decât un stand, demenţa inserturilor pare a trece.

Prefața la "Cartea fețelor", cea care se va lansa vineri

Aşa cum aţi aflat dacă aţi mai intrat pe aici, Brăduţ Ulmanu a început, dar şi isprăvit, un volum despre Facebook pe nume “Cartea feţelor”. Cartea apare în “Spaţii publice” – colecţia care a început cu Cum să devii un Nimeni şi pe care o coordonez împreună cu Radu Gârmacea, redactor-şef la Editura “Humanitas” – şi se lansează mâine, la ora 17.30, la standul editurii. Cu permisiunea acesteia, îmi face plăcere să vă ofer, mai jos, prefaţa pe care i-am scris-o lui Brăduţ Ulmanu. E un eseu de sine stătător, sper să-l savuraţi:

Dansul click-urilor şi grimasele emoticonilor

Cea mai ciudată şi în acelaşi timp definitorie trăsătură a Facebook e faimosul poke. Exprimă autismul lui Zuckerberg, deşi acest diagnostic pare a fi o exagerare care a pornit de la The Social Network, filmul lui David Fincher. Cum adică poke? Am dat şi primit poke doar de câteva ori, dar împunsul cu degetul, anume cel virtual, e un simptom a ceea ce se întâmplă sub ochii noştri: Facebook înseamnă că începem să vorbim între noi prin semne. Mai precis, semne virtuale. De ce facem asta? {Mai mult…}

S-a întors Teo?

Teo Trandafir, una din cele mai carismatice vedete apărute după 1990 în România, a trecut de curând printr-o situaţie de viaţă şi de moarte. Va mai fi ea ce-a fost? Răspunsul la întrebare nu se leagă de celebra şi ameninţătoarea pancreatită. {Mai mult…}

PRO TV a achiziționat The Voice..., un al doilea format puternic de talent show

O ştire-bombă, care va da dinamica întregii pieţe TV din România, în următorii ani: PRO TV a cumpărat un al doilea format puternic de talent show, “The Voice of…”, creat în Olanda de Jan de Mol, cel cu Big Brother. Achiziţia PRO TV vine după succesul “Românii au talent” şi reacţia Intact, care a cumpărat, pentru Antena 1, X Factor. Nu e însă vorba numai de o strategie pe plan local.

“The Voice of Holland”, formatul originar al lui Jan de Mol

În primă analiză, PRO TV “prinde în cleşte” Antena, cu două talent show-uri puternice, din care “The Voice of…” e un format foarte apropiat de X Factor, cel care încă nu se vede la Antena 1. Însă strategia nu ţine doar de România. CME a achiziţionat “The Voice of…” şi în ţări ca {Mai mult…}

În jurul unei presupuse agresiuni

Arestarea şi presupusele aventuri sexuale ale lui Dominique Strauss-Kahn de la New York fac înconjurul lumii, de două zile. A mai rămas ceva de spus în toată povestea?

Poate, faptul că nouă, românilor, ne place să ne tot întrebăm. România e o ţară în care nu doar OTV, ci şi un institut de sondaje cu pretenţii de seriozitate face cercetări cantitative cu întrebări ca: “Cine e vinovat? Monica Gabor sau Irinel Columbeanu?” Şi în care unul din cele mai gustoase filme din noul val se numeşte: “A fost sau n-a fost?”, cel al lui Porumboiu, cu revoluţia de la Vaslui.

Pericolul care ne paşte în faţa isprăvilor şefului FNI e, prin urmare, să {Mai mult…}

Ce se taie se fluieră. Pe net e pe dos decât pe print

Un bătrân scânteist, cu care am avut de-a face pe la începuturile mele jurnalistice, pe undeva pe la Mediafax, mi-a tăiat la un moment dat, dintr-un material, nişte informaţii savuroase şi pipărate, dar incerte. M-am revoltat. La care cetăţeanul respectiv a zâmbit şi mi-a zis: ”Ce se taie nu se fluieră.”

Scânteistul era din categoria “bărbos, iubitor de operă”, băiat de treabă şi nu prea comunist de felul lui; principiul pe care îl formula nu avea neapărat iz ideologic şi era unul valabil nu doar la gazetă, ci şi pe alte medii liniare cum ar fi TV-ul. Cine ştie? Poate îl avea de la cineva şi mai bătrân, care prinsese presa interbelică. Dar un lucru e clar: atunci când scrii ceva, e cel mai bine să laşi pe din afară elementele incerte şi conjecturile. Presa anglo-saxonă, cea mai temeinică din lume, face de regulă fix ce făcea şi “Scânteia”, chiar dacă din motive diferite.

Pe internet e fix pe dos. Ce se taie se fluieră. Fără “nu” între “se” şi “taie”. E un lucru pe care bloggerii îl ştiu foarte bine, fiindcă folosesc rss şi linkback, două tehnologii care în ultimă instanţă conectează între ele site-urile, altfel spus lasă urme în locul y cu de ceva ce-ai scris pe site-ul x, chiar dacă – sau mai ales dacă – ai tăiat. Însă acest articol nu lor le este destinat, ci brandurilor care vor să se comunice pe new media. Şi celor preocupaţi de modul cum ele, brandurile, se comunică. Iar ceea ce m-a făcut să-mi aduc aminte de toată treaba cu tăiatul şi fluieratul a fost modul cum s-a legat, de două ori într-o săptămână, numele de Coca-Cola de “tăiat” şi “fluierat”. {Mai mult…}

Se fierbe Bookfest: Georgescu și Ulmanu

Anul ăsta au început să se poarte nişte lucruri pe care le remarcam de anul trecut.

Iubit popor...

La Prahova TV a apărut un realizator care îşi bate joc de inteligenţii locuitori ai judeţului, s-ar putea spune. Problema e totuşi cum de li s-a interzis accesul acestor cetăţeni pe TV până acum; eu sunt convins că noi, ceilalţi, care ştim cel puţin un titlu de carte, am pierdut ceva. Probabil, ţara. De pildă, domnu’ ăsta de mai sus nu votează, că n-are buletin. Dar ceilalţi?

TVR Info - o voce distinctă. La propriu

Dacă intraţi de mai mult timp aici, ştiţi poate că sunt mai curând pentru concentrarea resurselor şi tăierea costurilor în materie de TVR, motiv pentru care TVR Info mi s-a părut, încă de la lansare, o ciudăţenie audiovizuală, a cărei singură raţiune de a exista era umflarea schemei de resurse umane şi-aşa foarte masive a Societăţii Române de Televiziune. Zilele trecute am avut însă o surpriză plăcută.

Zapam între Antena 3 şi Realitatea TV, pe care Dana Grecu şi Andreea Creţulescu se băteau ca să zic aşa pentru preferinţele unor telespectatori gata supăraţi. Stilul agresiv al celor două moderatoare e o marfă care, deocamdată, vinde, fiindcă există, cu siguranţă, un anumit tip de public afectat de criză şi foarte supărat pe tandemul Băsescu-Boc. Moderatorul care cere socoteală cu o mână înfiptă în şold, îşi toacă invitaţii şi are opţiuni politice tranşante nu e o invenţie românească şi, deocamdată, are un relativ succes în termeni de rating. În România, cel puţin, fiindcă în Moldova, tentativa de a exporta acest gen de model a dus la eşecul Publika TV, post care a reuşit să strângă doar vreo 3000 şi ceva de telespectatori pe minut.

Problema e unde ne putem uita noi, ceilalţi, care nu avem nici opţiuni politice tranşante şi nici chef de tărăboi pe ecran. Dacă e să las să meargă televizorul la volum scăzut, fug tot mai des de colţuroşenia audio a Realităţii şi Antenei 3 spre lucruri ca Euronews. Iar modul cum se înfig unii în alţii invitaţii şi gazdele pe cele două televiziuni de ştiri consacrate nu e deloc preferatul meu.

TVR Info

În contextul ăsta am aterizat zilele trecute pe un TVR Info unde am avut mai multe surprize plăcute. Există un cu totul alt tone of voice, mult mai potolit şi după părerea mea normal, posibil adecvat cu o categorie mai largă de public, care a plecat de pe TV. Luminile sunt bine puse în studio, există ceva numit machiaj, iar postul beneficiază de câţiva oameni din clasa Mihai Rădulescu şi Iolanda Stăniloiu, care {Mai mult…}