Pe lângă frunza, probabil cumpărată pe nimic dintr-o bancă de imagini, brandul turistic al României mai are în compoziţie un font “aproape gratis”, de care art directorii nu ştiu cum să se descotorosească în mileniul III: Myriad sau ceva foarte apropiat de el. Myriad e o literă inventată în anii ’90, care vine la pachet cu Photoshop şi a fost folosită şi de Apple în logo, deci un “cal mort” pentru oricine ar face un logo în ziua de azi. Brandul e mizerabil, dar modul cum presa a tăvălit întreaga problemă azi e mai rău. Câteva explicaţii elementare sunt necesare. {Mai mult…}
Deruta estivală, desigur sezonieră în presa română, e dublată de un sentiment apocaliptic dat de criza mass media: gogomăniile despre animale spuse la TV de pe la sfârşitul lui iulie încolo sunt anul ăsta mai mari, adică {Mai mult…}
Cu capitalul de imagine din 1989, László Tőkés ar fi putut fi omul care să unească românii şi ungurii din Ardeal. E cel care îi dezbină.
Vicepreşedintele Parlamentului European a fost un disident autentic. Contrar impresiei că evenimentele din decembrie 1989 au pornit doar întâmplător de la refuzul pastorului de a părăsi casa parohială, Tőkés are în CV o revistă clandestină pe nume Ellenpontok, la care a contribuit la începutul anilor ’80, şi luări de poziţie împotriva politicii regimului comunist legate de biserici, din cauza cărora a rămas fără parohie.
Cu cei 500 de milioane de utilizatori ai săi, Facebook e o rezervă sănătoasă de poze din categoria “aşa nu” (trebuie să ne prezentăm în public). În timp ce vedetele din România îşi etalează pozele din vacanţă, membrii obişnuiţi se dedulcesc la ţigări, telefoane mobile, piraterie involuntară de fotografii de celebrităţi şi prelucrări naive de Photoshop. Se poate mai bine? Sigur că da – şi o să vedem cum. {Mai mult…}
Fraţilor, chestia asta cu “era mai bine pe vremea lui Ceauşescu” a venit spre mine astă seară (miercuri) pe toate părţile. Ultima ipostază, preluată de Realitatea din Gândul, e de la CTP. La Realitatea mai fost, mai devreme, Hurezeanu, pe aceeaşi temă.
Când enunţuri de felul ăsta fac, brusc, carieră prin media, mie unuia-mi pute. Mesajul repetitiv e marketing. “Campanie la comandă”, vorba aproximativilor lingvistici din CSAT. Căutaţi şi dvs. la angajaţii mai low-profile şi mai prezenţi prin media şi ziceţi-mi ce credeţi.
Aşa cum am anunţat, muzicianul Mihai Iordache va fi astăzi, între orele 14.00 şi 16.00, pe Comanescu.ro, pentru a discuta cu voi şi cu mine.
Mihai Iordache
Mihai este cel mai activ saxofonist de jazz român al momentului; se ocupă şi cu rock-ul în Kumm. Are în spate peste 20 de ani de muzică, cu nume precum Harry Tavitian sau Sarmalele Reci. Am vrut să ştiu de la el cât îţi foloseşte internetul pentru marchetarea şi distribuţia unei muzici de nişă (din păcate, la noi) ca jazz-ul. Printre altele, nu demult, Mihai a pus pe net un album live, Start from Scratch, în sistem “name your price”. Puteţi cu alte cuvinte să-l downloadaţi contra unei sume pe care o numiţi voi, inclusiv gratis.
Puteţi începe să puneţi întrebări în subsolul acestui post. Ca să întrebaţi/comentaţi pe Comanescu.ro vă trebuie un cont; solicitaţi-l printr-un mail la office{at}comanescu{dot}ro, unde vă rog să vă trimiteţi numele real. Ne vedem la ora 14.00.
UPDATE: Discuţia s-a încheiat, o puteţi citi mai jos.
Se dă un afiş anodin, pe Facebook. Scrie alături că “Sanda Nicola şi Oana Cuzino au fost tăguite într-un album”. În poză nu e nicio Cuzino sau Nicola. Dai clic pe ea. Unde te duce?
Fake Oana Cuzino, Sanda Nicola
La o poză care a fost tagged cu mai multe nume celebre. E o promoţie la creme de soare sau aşa ceva. Cuzino şi Nicola, ioc. Sau trebuie să-mi schimb eu ochelarii…
Sinuciderea Mădălinei Manole a fost un test de maturitate pentru presa românească. Majoritatea televiziunilor şi o bună parte dintre ziare l-au picat.
În dimineaţa de 14 iulie, când presa a aflat despre cântăreaţă că a fost găsită moartă, a început să plouă cu speculaţii despre cauzele decesului şi detalii factuale despre circumstanţe. Pare-se că nimeni din posturi care s-au fălit în trecut cu “performanţe jurnalistice”, ca Realitatea TV, nu ştie că a da detaliile crude ale unei infracţiuni, morţi etc. este semnul abordării tabloide. Şi că metodele de sinucidere nu trebuie explicate, în primul rând pentru a nu da idei cuiva.
Un articol apărut în Capital ne povesteşte că procedura de înfiinţare a unei firme va fi mai dificilă la capitolul “sediu”. Actul care atestă sediul trebuie înregistrat la Administraţia Financiară (contract de închiriere, comodat, hârtie de proprietate) şi, în plus, reglementările mai noi interzic funcţionarea mai multor firme decât numărul de camere într-un apartament de bloc.
Capital ne spune că “sediul social în apartament de bloc şi înregistrarea mai multor firme în acelaşi spaţiu sunt, din punctul de vedere al Fiscului, metode susceptibile de evaziune fiscală” şi că “teoretic, scopul acestor restricţii şi al birocraţiei excesive e limitarea numărului de firme-fantomă”. Teoretic. Dar practic? Practic, suferă firmele şi antreprenorii cinstiţi. {Mai mult…}
Cui nu-i place jazzul nu-i plac oamenii, zicea Richard Burton într-un film vechi, al cărui nume şi scenarist faimos gen Tennessee Williams le-am uitat, iar cui îi place jazz-ul îi place Mihai Iordache. Pe Mihai l-am chemat aici, pe Comanescu.ro, miercuri, de la ora 14.00, pentru o discuţie on-line la care puteţi participa şi voi.
Iordache e unul din oamenii care foloseşte cu uşurinţă online-ul ca tool promoţional şi, mai nou, şi de distribuţie a propriilor albume. Vreau să ştiu de la el cum te poţi vinde, la propriu şi la figurat, pe net atunci când ceea ce faci intră într-un gen de nişă (cel puţin la noi). Cam care-i relaţia dintre faima lui de muzician de rock (Sarmalele Reci, Kumm) şi “matca” de saxofonist de jazz şi alte lucruri asemănătoare.
Mă rog, dacă o să neglijez ceva, aveţi ocazia chiar voi să-l întrebaţi; puteţi participa la discuţie dacă vă faceţi un cont pe Comanescu.ro, care poate fi cerut pe mail la officeATcomanescuDOTro.
