Până acum câţiva ani, de câte ori mă întâlneam cu Sanda Nicola, îmi spunea că nu-i vine să creadă că suntem acum (atunci) împreună, fiindcă pe vremuri, mai demult, ea era Sanda Nicola cea mică de la Deva şi eu eram Comanescu ăla mare de la Bucureşti. Explicaţia: pe la sfârşitul anilor ’90, am trecut amândoi pe la PRO TV, calitate în care am relaţionat, mai prin releu, mai prin “telemobil”, cu ocazia unor “directuri” de matinal.
Aici ar urma frazele alea-clişeu cu anii care au trecut şi tot restul, ca să ajung la ideea că Sanda Nicola şi-a pus pe net un mic site, la, previzibil, sandanicola.ro:
Cu alte cuvinte, după ce a fost “mică” la PRO TV şi a ieşit în faţă la Antena 1, Sanda Nicola a ajuns personaj de “Fabrica” după-amiaza, la Realitatea TV şi apoi a lăsat baltă cariera de vedetă TV pentru colaborări cu posturi ca France 24, o mică firmă de producţie şi altele. Mai nou, apare pe net, cu un site din care eu deduc că vrea să scrie, şi anume {Mai mult…}
“România liberă” s-a relansat pe 15 martie, iar din 22 martie se vede pe internet şi noul site, mult mai bun decât cel anterior. S-a tot vorbit despre aportul lui Garcia, care a stârnit reacţii căldicele. Mie, cum spuneam la linkul de mai sus, mi se pare interesantă poziţionarea ca unic broadsheet generalist (care contează, cel puţin), cu 1,9 RON preţ pe exemplar, sensibil mai mult decât alte ziare de pe piaţă. E un loc pe care îl intuiam pentru “Cotidianul”, înainte de martie-aprilie 2007, când a fost clar că în loc de o creştere pe conţinut în continuare şi creşterea de preţ, urmează contrariul. Vorbim deci despre un ziar care încearcă să facă altceva, într-o piaţă foarte conservatoare şi pe alocuri cu totul lipsită de fantezie. De aceea, am considerat că merită să-mi dezmorţesc “întrebătorul” cu Dan Turturică, redactorul-şef al ziarului, şi să văd dacă pot să scot de la el mai mult decât a scos de pildă Petrişor Obae chiar în zilele relansării.
Începem molcom, cu o discuţie despre site, interesantă pentru profesionişti. În următoarele bucăţi din ymterviu (interviu pe messenger, pentru cei care au intrat aici după ce am renunţat să mai public astfel de conversaţii susţinut) va fi vorba de lucruri mai palpitante, ca trecerea “Evenimentului zilei” în proprietatea fraţilor Păunescu şi câte ceva despre întreaga piaţă de print din România, fee-ul real al lui Mario Garcia etc. {Mai mult…}
În discuţia noastră despre generaţia 40 şi eşecul presei scrise a intervenit o voce neaşteptată: a lui Cornel Nistorescu.
Criza de brand a presei scrise are legătură şi cu schimbarea de generaţie, spuneam acum câteva zile, într-o postare care punea întrebarea: “Unde am greşit?” Generaţia mea, cea aflată acum la 40 de ani, a preluat după 2004 cotidienele cunoscute de la oamenii formaţi înainte de 1989, precum Cornel Nistorescu, Sorin Roşca Stănescu sau Cristian Tudor Popescu, iar ceva din degringolada în care se află ziarele acum are de-a face şi cu noi, cei ajunşi în fruntea bucatelor.
Pornind de la constatarea asta i-am rugat să spună ce cred pe câţiva oameni ca Doru Buşcu, Victor Ciutacu, Alin Fumurescu, Mihnea Măruţă, Costi Rogozanu. La un moment dat a venit vorba şi de “bătrâni” şi mă gândeam că ar fi trebuit să-i implicăm şi pe ei, dar nu prea sunt pe internet. Uite că unul din ei s-a sesizat singur şi mă bucur: Cornel Nistorescu. A remarcat-o şi Alin Fumurescu. Printre rândurile destul de seci se ascund două lucruri care sună încurajator: că generaţia 40 încă nu a ratat nimic, fiindcă războiul ei de-abia a început, şi că încă nu s-a definit stilistic:
La 40 de ani nu se poate spune nimic despre scrisul cuiva. Abia începe să aibă expresie şi profunzime.
Cu alte cuvinte, în felul lui distant, Nistorescu ne spune (sau spune celor care mai sunt în redacţii, fiindcă eu nu mai prea fac jurnalism decât pe blogul ăsta sau în chip de colaborator) să mai avem răbdare şi să {Mai mult…}
Deşi nu mai sunt jurnalist, mă bucur de premiul pentru Blog de jurnalist pe care mi l-a dat juriul de la Roblogfest şi mulţumesc.
De ce spun că nu mai sunt jurnalist: fiindcă scrisul nu mai e de vreo trei-patru ani principala mea activitate generatoare de venit (ştiţi probabil de firmă) şi fiindcă am avut clienţi ca PNL sau PSD, care, dacă nu i-aş fi declarat, ar fi dat naştere unor suspiciuni referitoare la conflicte de interese.
Chestia asta m-a tot frământat şi am tot spus-o de câte ori am crezut că era cazul, mai ales că nu ţin să fiu în fotografia de grup cu moderatorii despre care se zice că încheie contracte de consultanţă cu politicienii pe care îi aduc în studio, editorialiştii despre care se spune că figurează pe state de plată de la firme ale politicienilor şi {Mai mult…}
“Academia Caţavencu” s-a rupt în două, “Cotidianul” nu mai e pe print, “Evenimentul zilei” trece în proprietatea unor români cu bube prin anii ’90 (fraţii Păunescu). Aşa cum spuneam acum câteva zile, aici, putem vorbi de o pierdere globală de reputaţie în presa (cel puţin cotidiană) românească. Lucrurile se leagă şi de modul cum generaţia mea, în jur de 40 de ani, a gestionat situaţia lăsată de bătrânii lupi Cristian Tudor Popescu, Sorin Roşca Stănescu sau Cornel Nistorescu. Fiindcă problema mă pasionează vag autocritic, am adresat întrebarea “Unde am greşit?” mai multor oameni care au avut diferite poziţii în managementul ziarelor. După răspunsurile lui Fumurescu, Măruţă şi Rogozanu, iată ce spun Doru Buşcu de la Realitatea-Caţavencu şi Victor Ciutacu de la “Jurnalul naţional”/Vorbe grele: {Mai mult…}
Am văzut numai sfârşitul la OTV şi am zis că e musai s-o caut pe net:
Ce ziceţi, fetelor, v-aţi lăsa pe mâna lu’ interguardu’ ăla rârâit şi sâsâit? Oricum, dacă vreţi să ştiţi, aflaţi că reclama asta nu e singură. Mai găsiţi aici.
Eliza îmi transmite o întrebare, referitoare la prima mea zi de după criză. Pe scurt: cum vor arăta lucrurile dpdv business – şi poate şi personal – pentru mine, când se va termina criza? “Prima zi de după” e, desigur, un reper subiectiv, fiindcă fenomenele economice nu se prea termină (chiar dacă uneori încep) la o anume dată calendaristică.
Ca unul care am prosperat pe criză, probabil deoarece companiile mai mari pentru care prestez şi oamenii pe care-i consiliez au nevoie de repere/expertiză şi asigurări, trebuie să găsesc un alt răspuns decât “lucrurile vor merge din nou bine”, fiindcă nu e cazul. Cred că simptomele unei evoluţii bune, în ce mă priveşte, ar fi dacă: {Mai mult…}
Două posturi mai jos, adresam câtorva oameni din presa scrisă pe care îi preţuiesc pentru diferite însuşiri invitaţia de a răspunde la întrebarea “Unde am greşit?”, raportat la performanţa slabă a “generaţiei 40″ în posturile de management pe care le ocupă după plecarea lui CTP, a lui SRS şi a lui Nistorescu din fruntea gazetelor. Sumarizez aici primele trei răspunsuri (Fumurescu, Măruţă, Rogozanu), fiindcă fiecare mi s-a părut a avea câte ceva foarte pertinent de spus. În ordine cronologică:
- Alin Fumurescu face un inteligent pas înapoi şi pune problema într-un context mai larg. Criza brandurilor media vine din criza generală a brandurilor:
De orice fel – de la Colgate la Coca-Cola si de la Volkswagen la Marlboro. Aceasta criza generalizata a brandurilor se explica, printre altele, prin nevoia (cultivata) de schimbare. Daca inainte te mandreai sa conduci acelasi brand de masina si sa citesti acelasi ziar ca si tatal sau bunicul tau (cu cat mai vechi, cu atat mai bine), astazi lumea alearga in permanenta dupa “altceva”. Constanta in gusturi apare dubioasa – semn fie de incremenire, fie de neputinta de a-ti permite altceva.
- Mihnea Măruţă ia întrebarea foarte personal, ceea ce e bine, fiindcă într-un sens aşa o pusesem. Mi-a plăcut cel mai mult partea despre coerenţa ideologică a unui ziar: {Mai mult…}
