Am vrut să scriu de câteva ori asta, dar de fiecare dată m-am oprit, fiindcă în paranoia în care trăiesc politicienii şi marile grupuri media s-ar fi putut crede că am optat cu nu ştiu cine şi am făcut nu ştiu ce: Cine i-a zis Elenei Băsescu să-şi ia un nick sau nume de internet şi să caute un drum alternativ către scaunul de europarlamentar a făcut bine. Acroşa pe care eba o are la publicul de Dorobanţi e neneglijabilă şi chiar dacă lucrurile astea nu par politică, sunt.
Ca dovadă faptul că din gura ebei ies lucruri serioase, pe care politicienii de obicei le tac, fiindcă, de’, nu e convenabil să vorbeşti despre droguri, ce-avem noi cu asta?
Nu ştiu dacă poziţia “probabil” favorabilă a domnişoarei eba (pe la 1:52) în problema herbală a fost premeditată sau e ceva ce i-a trecut prin cap acolo, pe loc, la Ciutacu (transcript aici), dar e genul de statement politic cu penetrare maximă în zone sociale de care politicul nu se ocupă. eba îşi va lua probabil carul de înjurături, dar pe ziua de azi a făcut agenda presei şi dacă vreodată se pune problema legalizării (sau nu) a marijuanei eba are dreptul să-şi asume o temă politică serioasă, cu impact, neglijată de toţi politrucii care se ceartă pe aliniatul 419 din legea cu acquis-ul reglementării 3339465.
Toată treaba e să nu se sperie cineva din staff şi s-o facă să dea înapoi, dacă cumva povestea a fost spontană. Dar poate că nu – spre deosebire de alte doamne din politică, specialiste în show-off, la fata preşedintelui văd o consecvenţă în asumarea stângăciei şi o atitudine constantă gen “sunt mică, dar vreau să mă fac mare” care duc undeva. Ce zic consultanţii se asortează cu alte cuvinte cu ce e ea.
P.S.: Vă daţi seama ce beneficii îi aduce eba lui Traian Băsescu dacă ajunge în Parlamentul Europei în chip de (pseudo)independent?
Bineînţeles, reclamele sunt ceea ce se vede în poze, nu pozele. E vorba de o serie de imagini realizate cu ajutorul maşinilor în ţările civilizate (printre care Olanda/Amsterdam, ca mai sus) şi incluse în Google Maps şi Google Earth începând din mai 2007.
Conceptul e realizat de JUNIOR* Academy for Art Direction din Amsterdam.
Dacă aveţi chef să intraţi şi să întrebaţi, poftiţi aici. Durează până la ora 15.00. Claudiu Şerban este director general adjunct al Ringier România, biografie aici.
Ca să ştiţi, că sunt întrebat deja dacă eu am făcut cutare sau cutare lucru în campania pentru europarlamentare. Am făcut o serie de filme scurte de internet pentru Adina Vălean şi ALDE, numită Eurocast. E vorba de diferite lucruri care se întâmplă la Bruxelles şi Strasbourg, în instituţiile UE. Primul episod:
P.S.: E de campanie sau nu? Vedeţi ce zice Adina la sfârşit. Oricum, altceva n-am făcut şi nu cred să fac care să fie legat într-un fel sau altul de partide până pe 7 iunie.
Acum vreo câteva luni spuneam că următorul meu proiect new media e o carte de hârtie, pur şi simplu dar nu neapărat pură şi simplă, numită “Cum să devii un Nimeni”; am acum cea mai mare parte a cărţii, o dată estimată a lansării (destul de repede) şi un subtitlu necesar: “lumea media şi mecanismele notorietăţii”. Cartea a fost cerută de Humanitas şi pot să mă laud că într-o asemenea operaţiune commissioned răspund unei nevoi sociale. E motivul principal pentru care m-am apucat să o scriu. Celălalt e că e destul de interesant să devii faiseur de livres, adică pentru mine chestia asta, a scrie cărţi, e mai nouă decât blog, wiki, Twitter şi alte lucruri foarte noi, fiindcă n-am făcut-o. Câteva motive pentru care să scrii o carte este “altfel”, cu o vagă încărcătură utilă în ipoteza neverosimilă că vreunul dintre voi, dragii mei cititori, v-apucaţi săptămânile astea de acelaşi lucru:
Cantitatea de text e considerabilă – am făcut o socoteală şi a reieşit că ar trebui să lucrez cam 40 de zile full time ca să scriu cam 200 de pagini
Partea bună e că scrii fără constrângeri de lungime, spre deosebire de ziar, ceea ce se lasă mai curând cu dureri de degete şi un fel de tihnă intelectuală, că lucrurile sunt aşa cum le-ai făcut din prima. Nu ştiu alţii cum sunt, dar când lucrez la un articol cu lungime fixă îmi ia mai mult să-l tai decât să-l scriu. La o carte, aşterni lucrurile în calculator molcom, în ritmul lor şi cred că experienţa la scris pe care o am mă scuteşte de burţi şi prolixitate
Dacă ai un editor deştept, cum am eu, vei primi nişte zâmbete la părţile gustoase de text, spre deosebire de blazarea din presă. E o recompensă importantă, am senzaţia că {Mai mult…}
Poate că o ştiţi pe această doamnă, pe nume Mihaela Mihăescu, a circulat pe internet acum câteva luni. Este preşedinta unui ONG, Ihtis, al persoanelor cu dizabilităţi. Am găsit-o pe Mihaela într-un program Soros unde învăţam ONG-urile să folosească blogul ca mijloc de advocacy şi m-au izbit carisma şi normalitatea pe care le are. Aşa a apărut viralul de mai sus, care s-a învârtit nu foarte mult, vreo 13.000 de vizionări, dar a fost văzut de cine trebuie, fiindcă în contul Ihtis s-au strâns câteva mii bune de euro.
De ce revin cu povestea asta acum: ieri a fost Gala Societăţii Civile şi, printre o mulţime de ONG-uri cu vechime şi forţă, s-a ivit şi un premiu trei la secţiunea Buget -/Eficienţă + pentru Ihtis, plus o menţiune la Servicii sociale pentru categorii defavorizate.
Se dovedeşte încă o dată că internetul şi blogurile pot schimba lucruri. Le mulţumesc în mod special lui Cristi Manafu, Dan Vârtopeanu şi Dragoş Dehelean pentru implicare şi modul cum am transformat un filmuleţ viral într-o campanie ad-hoc care iată că are nu doar rezultate, ci şi premii. La film s-au adăugat bannere făcute de Dan şi donaţii prin telefon şi SMS, de la Romtelecom, Orange, Vodafone, Cosmote. Totul s-a făcut cu ajutorul indispensabil al Mirelei Rus, pe vremea aceea la Soros, iar viralul e produs de Indie Studio, adică:
- Producător/idee: Ana-Maria Caia
- Imaginea: Andrei Butică
- Montaj: Paul Popa
- Procesare sonoră: Răzvan Cîrligeanu
- Stil: Alex Bălăşescu
- Hair Style: Dana Gottschling
- Copy: Iulian Comanescu.
Cu excepţia Andreei Esca, care joacă într-o altă ligă, Mihaela Rădulescu era ultimul monstru sacru de pe posturile TV româneşti. “Evenimentul zilei” scrie despre plecarea de pe sticlă a realizatoarei şi mi-a solicitat şi mie două vorbe. Cred că televiziunea a intrat în România într-o epocă autodestructivă, cel puţin parţial.
UPDATE: Mihaela Rădulescu publică o scrisoare de la revedere în “Jurnalul naţional”. De citit cu luare-aminte.
Ţineţi un ochi pe asta. Probabil că de-aici o să pornească diferite lucruri în lunile următoare. O mulţime de chestii pe care nu le ştiam, dar nici nu am timp să le verific.
