Despre degradarea discursurilor politice. La ei și la noi
Un review la “The Anti-Intellectual Presidency: The Decline of Presidential Rhetoric from George Washington to George W. Bush”, publicat de “First Things”, cuprinde câteva constatări interesante cu privire la discursurile preşedinţilor SUA. Ervin T. Lim, autorul volumului, spune, printre altele, următoarele:
- lungimea propoziţiilor a scăzut, la fel ca şi nivelul lexicului folosit
- rutina “frază cheie, punchy, care caută aplauze” a apărut în administraţia Nixon
- logosul (argumentaţia logică), unul din cei trei constituenţi ai retoricii, după Artistotel, alături de pathos (emoţie) şi ethos (credibilitate), a fost eclipsat în discursurile prezidenţiale. Bush “W” accentua pathos-ul, care se obţine, nebanal, şi prin platitudini în retorica politică
- un sincron TV (declaraţie) măsura în medie 42 de secunde pe vremea lui Nixon şi a scăzut către 8 secunde în 2000 (pe televiziunile americane)
- pasajele explicative din discursurile lui Woodrow Wilson şi Franklin Delano Roosevelt nu se mai regăsesc în speech-urile de azi
- oratoria lasă loc stilului/strategiei conversaţional(e), la Bill Clinton de pildă.
Desigur că modul cum vorbesc preşedinţii SUA spune ceva şi despre felul cum se întâmplă/spun lucrurile în politica românească. Totuşi, nu trebuie să ne grăbim să constatăm similitudinea perfectă, fiindcă diferenţele sunt poate mai importante decât direcţia în care merge lumea: {Mai mult…}










