Dacă ce vedem aici e adevărat, pe meniul de sus al Gmail, în stânga, lângă “Groups” va apărea un buton către Google TV. Google TV va livra conţinut de la reţele americane de televiziune în browser. Are cineva detalii? În contul meu înca n-a apărut linkul
UPDATE: Dan Mihu si Octavian ne spun (vezi subsol) ca e o pacaleala. Detalii aici. Multumesc.
Aici. O s-o vedeţi gata după miezul nopţii. Cine ştie ce e Google Docs s-a prins care-i treaba. Cine nu, o să se prindă ce e Google Docs. Sper ca toată lumea să fie mulţumită:-)
Unu. Cântece de la etajul al doilea – Duminică, 28 ianuarie, 23:00, la TVR Cultural
Sinopsis: Undeva, în emisfera noastră, într-o seară banală, au loc o serie de evenimente fără o logică aparentă: un funcţionar e concediat în mod umilitor, un imigrant e agresat în plină stradă, un negustor de mobilă îşi incendiază magazinul, pentru a încasa prima de asigurare… În ultimă instanţă, acesta din urmă înţelege cât de absurdă e lumea în care trăieşte şi cât e de dificil e să fii om.
Rupert Murdoch e sigur de creşterea pieţei de reclamă în 2007, Martin Sorrell, boss-ul de la WPP, spune că 2006 a fost peste aşteptări pentru compania lui şi se aşteaptă chiar la mai bine de la 2007. Dacă pentru conturile WPP creşterile au fost de 3-3,5 % în 2006, pentru 2007 se bugetează 4-4,5 % mai mult. Iar Maurice Levy de la Publicis aşteaptă şi el creşteri (de venituri) de 4,5-5 %, mai accentuată în Europa decât în State.
Marele grup de publishing Lagardere şi-a afirmat intenţia de a renunţa la operaţiunile de print pentru new media, într-un plan pe trei ani care include şi concedieri masive, spune Editors Weblog. Planul înseamnă economii de 70 de milioane de euro.
E primul grup de proporţiile astea care ia o decizie atât de radicală.
Monedele virtuale, personajele virtuale, insulele şi alte proprietăţi din jocurile de tip MMORPG (massive multiplayer on-line role playing games) nu se mai vând pe eBay, spune SlashDot. Până acum, diferite astfel de lucruri se licitau pe monedă adevărată, iar o insulă dintr-un joc gen “Second Life” ajunsese să fie tranzacţionată pe 30.000 USD. Există zvonuri despre firme din lumea a treia (reală) care întrebuinţează forţă de muncă prost plătită pentru a acumula proprietăţi în MMORPG-uri, pe care apoi să le liciteze pe Internet.
Tranzacţiile de tip monedă reală vs. proprietate virtuală l-au făcut pe Edward Castronova să calculeze PIB-ul, rata de schimb şi alţi indicatori economici ai lumilor virtuale. I-au ieşit nişte lumi virtuale cu o economie reală, cu alte cuvinte. Detalii aici.
Am scris azi în “Evenimentul zilei” despre efectele creşterii pieţii de publicitate. Veştile par bune: Dacă Realitatea TV şi Antena 3 au făcut vreo 10 milioane în 2006, reiese că şi televiziunile de nişă ar putea deveni rentabile într-un viitor apropiat. Înseamnă că o să avem programe mai diverse, dintre care unele de calitate.