2007: știrile care au schimbat piața media (II)

Aici dădeam cele mai importante știri din piața media pe primele șase luni ale lui 2007 și, așa cum promiteam, continuu azi cu ceea ce s-a întâmplat în iulie-decembrie.

Iulie
6 iulie Paianjenul Văduva Neagră lovește din nou (zbang, trosc). E o știre pe care corespondenții lipsiți de subiecte de la mare o reșapează în fiecare an, în lipsă de altceva mai bun, între caniculă și alunecările de teren de la sfârșitul verii.

17 iulie Apar pe net MoneyLine.ro și Mediafax.biz, două portaluri de business, după ce, pe 5 iulie, fusese modificat radical Mediafax.ro și, puțin mai înainte, fusese pus pe roate Catavencu.ro, fără abonament și cu update zilnic.. Discuții despre care portal de business e mai grozav, în orice caz lansările arată interesul marilor proprietari de media clasică pentru internet (Vîntu și Sârbu, în cele două cazuri).

17 iulie Concert Rolling Stones la București. O știre pe care am clasificat-o ca eveniment media din cauza scenei unice în lume pe care evoluează Jagger, Richards, Watts, Wood și angajații lor. Cine a fost la concert și-a dat seama de posibilitățile mașinăriei care măsoară cam 70 pe 20 de metri, proiectată special pentru a arăta ceva mulțimilor de sute de mii sau milioane de oameni care ajung la concertele Rolling Stones. Trupa văzută cu ochiul liber e minusculă chiar și la un public de 60.000, cel de pe Lia Manoliu.

23 iulie Lagardere achiziționează Radio Deea. Fanii rețelei de house plâng după seturile care nu se puteau găsi altundeva, dar proprietarul francez își completează rețeaua Radio 21 cu o parte din fostele Deea. Despre cele din localitățile unde exista Radio 21 s-a spus că rămân stații de dance-house, dar n-aș putea spune ce difuzează în momentul de față. Mă ajută cineva?

23 iulie Intact în rebranding. E un proces mai lung, care se leagă de intențiile de vânzare din grupul Voiculescu. Procesul începuse în urmă cu câteva săptămâni, cu ajutorul unei companii de consultanță din Hamburg pe nume Landor.

31 iulie Se ivește o informație posibil mai veche: CME nu mai vrea să cumpere televiziuni de la Adrian Sârbu până pe 12 noiembrie 2009, conform pe SEC Info, site de informații despre companiile cotate la bursa din New York. E vorba de ultimele cinci procente deținute de mogulul din Pache în Mediapro International și Pro TV SA – companiile pe care au loc operațiunile TV.

August
2 august CME, proprietarul a 95% din televiziunile Pro, comunică rezultatele pe primele șase luni ale lui 2007. Profit EBITDA pe România: 37,7 milioane de dolari, creștere de peste 34% față de aceeași perioadă a lui 2006. Cifrele astronomice arată clar că scăderea globală de consum TV nu afectează patronii de televiziuni, care fac tot mai mulți bani cu show-uri proaste și adunând pe propriile posturi de nișă telespectatorii sătui de mâinile bătute-n cuie de gard la Știrile de ora 17.00. E o conjunctură care se va perpetua și în 2008.

10 august Face lift anunțat la Neogen. Cel mai mare jucător de pe internetul românesc, posesor al unei imagini nu prea grozave, a mai trecut printr-o serie de schimbări. Probabil că acțiunea cea mai utilă în termeni de reputație a fost totuși Blogaria, acțiune de marketing în care o adunătură pestriță de bloggeri a fost invitată la Ruse pentru împrietenire (de două ori și mai urmează).

15 august Încep să apară zvonuri despre vânzarea Antenelor. RTL, dat la vremea respectivă ca favorit, e la un pas de a obține în prezent 10 procente contra a 65 de milioane (sumă comunicată neoficial).

Septembrie
6 septembrie Pro TV schimbă știrile. Vor urma Antena 1, Realitatea și altele, dar mie unuia noul studio al Andreei Esca mi s-a părut remarcabil și novator, cu toate că nici modificarea de la Observator n-a fost rea deloc. O investiție de milioane, singura care pare a prevesti un reviriment calitativ pe piața TV. Deși, cum spuneam mai sus, mai e ceva până ce Sârbu și compania vor fi dispuși să-și diminueze profitul pentru emisiuni publicistice și divertisment scump.

11 septembrie Adevărul anunță că sediul cotidianului omonim și al “Click!” din Fabrica de Glucoză a fost achiziționat contra a 10 milioane de dolari. Știrea confirmă strategia de consolidare și creștere lentă adoptată de Dinu Patriciu, fiindcă din acești bani puteau fi lansate de pildă alte două cotidiene. Grupul n-a mai pus pe piață decât “Foreign Policy”, un lunar, de atunci. Probabil că strategia din 2008 va depinde de bugetul “Adevărul”, deoarece “Click!” a urcat, conform managementului, către 100 de mii de exemplare vândute.

25 septembrie EMI/ARBO anunță că dorește să dețină 20 de titluri locale și tipografii în orașele patriei, cu ocazia lansării “Ziarului de Brăila”, al optulea ziar EMI. Semn că lucrurile se mișcă serios pe piața localelor, unde mai sunt active Inform Media (austrieci) și Publi Media (Sârbu), ultimul cu planuri novatoare, mult internet și ediții gratuite, încă neconcretizate.

27 septembrie Rezultatele Biroului Român de Audit al Tirajelor pe primele șase luni ale lui 2007. Consecințele investițiilor lui Patriciu și Vîntu încep să fie confirmate oficial prin creșteri la “Cotidianul” și “Click!”. Cele 10-12 cotidiene generaliste auditate sunt aproape în exclusivitate titluri deținute de “cei cinci mari” din presa românească (Ringier, Voiculescu, Sârbu și mai nou Vîntu și Patriciu).

30 septembrie Relansare “Gândul”, fără efecte vizibile (e drept că nici cifre oficiale n-au apărut de atunci). Adrian Ursu și Bogdan Chirieac părăsesc ulterior crucișătorul presei românești, primul în bărcuța de mare viteză a lui Vîntu (emisiune la Realitatea și se vorbește despre apariția la “Cotidianul”), al doilea fără colac de salvare și nici plasă, ca urmare a afacerii Motorola, a cărei prezență în România a intermediat-o pe o grămadă de bani, printr-un contract cu statul. Relansarea cu aspect grafic îngrijit, dar fără efecte pe care să le știu eu la tiraj a ziarului marchează oarecum sfârșitul vremurilor vechi în presa românească. Cristian Tudor Popescu și Sorin Roșca Stănescu sunt singurii exponenți ai generației 50+ rămași la cârma unor ziare (dacă nu luăm în considerare lucruri ca rolul cvasi-onorific al lui Emil Hurezeanu la “România liberă”), iar rezultatele lor nu impresionează deloc. Cornel Nistorescu apare din când în când la TV, Petre Mihai Băcanu e la pensie, Dumitru Tinu nu mai e, Octavian Andronic și Horia Alexandrescu se încăieraseră nu cu multă vreme în urmă pe un ziar care aproape că nu exista, “Cronica Română”. Nu cred în zvonurile despre trecerea integrală pe net a cotidianului condus de CTP, dar bănuiesc că Adrian Sârbu s-a săturat să arunce apa cu găleata din crucișător.

Octombrie
15 octombrie Tucă Show revine pe ecran, așa cum anunțasem pe “Media lui Comanescu” în premieră, și ia bătaie de la OTV, cu subiectul consacrat chiar de acesta, Elodia. “Evenimentul zilei” publică ratingurile și se alege cu niște vorbe urâte (“bou”, “cretini”), de la Tucă. Acesta va ieși destul de repede de pe post. Dincolo de scandal, decesul lui Tucă Show spune destule despre supraviețuirea talk-show-ului burlan, fără format și tematică specifică, dar cu host carismatic, platit cu (zeci de) mii de euro: poate pe posturile de nișă.

15 octombrie Apar primele rezultate ale Studiului de Audiență și Trafic pe Internet, prima măsurare oficială a netului românesc. Un pas ]nainte pentru industrie, care va avea mai mult credit de la advertiseri. Trafic.ro, sistemul neoficial de referință de până la apariția SATI, a început să ofere numeroase ameliorări după anunțata apariție a concurenței oficiale. Din păcate, oricât de relevant, topul aparține unei companii care are și unul din cei mai mari brokeri de reclamă on-line.

18 octombrie Adrian Sârbu devine Chief Operating Officer la CME, grupul-mamă al televiziunilor Pro, altfel spus banii din industria de beauty ai lui Estee Lauder puși la înmulțit în audiovizualul din Estul Europei după 1989. Costi Mocanu e noul director executiv al televiziunilor CME-Sârbu, după succesul proiectului Sport.ro.

22 octombrie “Gândul” apare cu DVD, după ce “Evenimentul zilei” făcuse același lucru cu câteva zile înainte. Marketingul cu insert se cvasi-generalizează în presa cotidiană. Nu știu ce s-a ales de planurile “României libere”.

26 octombrie Încă o știre pe care ați citit-o în premieră pe “Media lui Comanescu”: grupul Voiculescu are planuri pentru alte trei sau patru televiziuni: copii, muzică, sport, posibil bărbați și cooking. E drept că la Voiculescu s-au anunțat și în trecut planuri încă neconcretizate.

29 octombrie Monitoring Media publică un studiu din care reiese impactul Elodiei asupra presei românești. Cotidiene serioase și televiziuni mari se înghesuie la subiectul creat de Dan Diaconescu, pe care Laurențiu Ionete, vicepreședinte sales & marketing la Antene, avea să-l numeasca “o poveste interactivă primitivă” – cu succes deja subînțeles, tradus în ratinguri de 4-6 puncte pe interval. Citiți aici ce am scris la vremea respectivă.

31 octombrie Realitatea-Cațavencu lansează PrisonBreak.ro, cu gânduri de a pune pe DVD serialul difuzat și promovat de grupul rival Pro TV. S-a și întâmplat, nu știu exact cu ce succes.

31 octombrie Rezultatele Studiului Național de Audiență, care măsoară numărul de cititori ai publicațiilor. Creșteri mari la publicațiile locale, dintre care câteva au trecut în proprietatea lui Sârbu, EMI sau Inform Media, dar și la “Cotidianul”, unde pare-se că strategia de inserturi de carte și DVD a dat roade: reiese că unii dintre cei care au fost atrași de aceste inserturi au citit și ziarul.

Noiembrie
25 noiembrie Alegerile europarlamentare. A plouat cu bloguri de politicieni, de la PSD și PNL, dar investiția în reclamă în presa scrisă n-a fost foarte mare. PNL s-a distanțat de pluton cu 307 inserții, conform unei cercetări Monitoring Media pe care am comentat-o aici: ceva mai mult decât o campanie comercială decentă.

27 noiembrie În fine, Ringier dezvăluie secretul lui Polichinelle: Pro Sport s-a revândut la Publi Media. O știre care părea greu de crezut.

Decembrie
17 decembrie Schimbări mari în structura de management a Realitatea Media. Șef peste televiziunile lui Vîntu: Cătălin Popa. Director general Realitatea TV: Robert Tătăruș. Director general The Money Channel: Onuț Dragomirescu. E de văzut cum vor performa Realitatea TV și TMC în 2008.

19 decembrie Ringier anunță implicarea în tipografie și distribuție, ultima prin Hiparion Distribuție, companie pe care o deține împreună cu Sanoma. Coroborat și cu ceea ce spuneam mai sus despre Patriciu și achiziția sediului din Fabrica de Glucoză, putem conchide că expansiunea pe orizontală (publicații/televiziuni nou-lansate) începe să fie înlocuită de consolidarea altor segmente.

Cum spuneam și în prima parte (ianuarie-iunie), e vorba de știri care au fost consemnate pe “Media lui Comanescu”. Cu siguranță lipsesc lucruri ca investiția Tiger în bestjobs.ro și ejobs.ro. Dacă doriți să adăugați ceva, sunteți bine veniți mai la vale.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

2 thoughts on “2007: știrile care au schimbat piața media (II)”

  1. Cum spuneam si in postul anterior (scuze: nu mi-am dat seama ca acoperea doar prima jumatate a anului):

    – a doua jumatate a lui dec: retragerea Realitatea TV din CRP in contextul scandalului Orban, a abordarii agresive a lui Turcescu si a felului in care CTP i-a luat apararea lui Orban
    – 31 dec: ultima zi de monitorizare TV de catre TNS-AGB. Se incheie primul contract de patru ani de dupa emiterea legii de monitorizare a audientelor TV. Stafeta se preda din 1 ian 2008 la GfK. Piata asteapta anxioasa rezultatele: se pupa? nu se pupa? (off the record: se pupa)

  2. ref. deea
    din cate stiu eu, in clipa de fata lagardere face un studiu serios de piata pt a stabili formatul viitorului radio. deocamdata difuzeaza un soi de dance si inca nu are un nume postul de radio. am impresia (s-a putea sa gresesc dar parca asa tin minte) ca au si obtinut de la cna sa nu stabileasca, inca, numele postului de radio
    mai pe romaneste, pana nu se termina market study-ul si nu se hotarasc exact ce au de gand cu licentele ramase din fostul deea, nu misca nimic pe el. ceea ce este cat se poate de firesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *