12

Fără prea mult zgomot şi cu foarte puţine hâc-uri m-am trezit că fac revista asta de un an, nemaisocotind un dummy pe care l-am scos la începutul verii lui 2011:

The Industry nr. 12

The Industry nr. 12

Am învăţat în toată povestea asta o serie întreagă de lucruri. Primul care-mi vine în minte e că printul cel muribund e capabil să dea semne de viaţă zgomotoase. Am pornit cu percepţia personală că o insolenţă de hârtie ar fi o miză, contra curentului, şi tot ce-am aflat după mi-a confirmat ideea asta. N-aş fi făcut în ruptul capului un site de media/comunicare, între 2006 şi 2011 am stat exact pe online şi nu mi-e clar cum aş fi putut face diferenţa. Cu modestie spun că am fost şi avantajat de calitatea mizerabilă a jurnalismului care se face în 2012 la noi, pe orice suport, aşa încât a fost destul de uşor ca bătăile pe umăr să vină la mine. Ăsta ar fi al doilea lucru, iar la punctul trei aş putea adăuga că am avut o revelaţie cu privire la gradul de maturitate, inteligenţa şi savoir faire-ul unor oameni care au azi sub 25 de ani, pe lângă colaboratorii mai vechi pe care i-am folosit, de la Ada Roseti la Mihnea Măruţă. E vorba mai ales de Vlad Ursulean, care a executat magistral luna trecută o idee care mă bântuia încă de la începutul revistei şi cu care avusesem cel puţin o tentativă ratată de a o transforma în material finit, Titlurile mileniului (I, II). Şi de Ştefan Mako, care a făcut valuri şi peste 6000 de vizualizări pe micuţul nostru site, cu o naraţiune la persoana I despre măruntaiele reality show-ului.

La capitolul altfel de surprize, m-am mirat de felul cum funcţionează relaţia jurnalist-companii, în care al doilea termen, ipostaziat sub acronimul PR, e mult mai dominant azi. E şi motivul pentru care în revistă vedeţi multe lucruri din surse altele decât oficiale, fiindcă subiecte atractive se găsesc gârlă, şi în România, şi în afară. Dar, în fine, asta n-a fost ceva foarte important, ci mai degrabă o mirare personală. E adevărat, revista mi-a consumat mult mai mult timp şi energie decât m-aş fi aşteptat la început, dar ar asta a fost ceva ce am constatat cu plăcere.

Ultimul lucru pe care pot spune că l-am simţit pe pielea mea, şi cel mai important, e că jurnalismul evoluează, şi nu mă refer la relaţia cu PR-ul, restricţii de buget şi altele. Avantajul de a face The Industry e acela că trebuie să fii la curent cu ultimele gimmick-uri ale meseriei, de la data journalism, la felul diferit cum se aşază conţinutul pe tablete.

În fine, în ciuda tuturor motivelor de satisfacţie de mai sus, pot adăuga doar că ştiu bine cât de mult mai avem până la perfecţiune, lucrurile pe care visăm să le punem în revistă şi aşa mai departe. E motivul pentru care nu mi se pare că ar fi cazul de festivităţi, mai puţin notiţa asta personală, care, şi ea, e bine să se încheie aici. Ce pot spune e că mai avem în cap o mie de lucruri pe care vrem să le facem, dar unele, mai ales cele bune, durează până să se coacă. Despre subiectele cu care ne putem lăuda în acest număr puteţi citi pe site-ul revistei.

Post your thoughts